Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă la 20 iulie 1998 de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Lucrările de construire, realizate după planurile Institutului de proiectare IPROCHIM Iaşi, prin bunăvoinţa prof. univ. dr. Dumitru Rădăuceanu, directorul institutului, la acea vreme, au început la scurt timp de la sfinţirea locului şi au fost coordonate, pe rând, de părinţii: Dumitru Avârvări (1998-2000), Vlad Drob (2001-2007), Claudiu Chebac (2008-2009). Însă, din anul 2004, întrucât lucrările trenau din lipsă de fonduri, părintele Serafim Grigoraş, fiu al satului, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi, s-a implicat şi a atras după sine şi ucenici de-ai sfinţiei sale în lucrarea de construire a bisericii.
Regretatul Paul von Saanen, medic român stabilit în Elveţia, a fost unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai lucrărilor de construire a bisericii.
Ca arhitectură, biserica reia planurile şi formele arhitecturale ale ctitoriilor ştefaniene şi cuprinde altar, naos, pronaos şi două pridvoare: unul închis şi altul deschis, care a fost adăugat din motive practice. Deasupra pridvorului închis se află cafasul.
Sub cornişă, de jur-împrejur, sunt dispuse în horă un rând de ocniţe care imprimă rafinament suprafeţelor.
Soclul bisericii a fost placat de jur-împrejur cu piatră casetată uniform şi rostuită, sugerând forţă şi stabilitate.
Echilibrul demn între plin şi gol în tratarea pereţilor dă eleganţă şi linişte acestora.
Acoperişul bisericii are boruri largi, evazate, menite să arunce torentele pluviale cât mai departe de monument. A fost executat de meşteri nemţeni, conduşi de maistrul Sebastian Răchieru. Învelitoarea bisericii, din tablă de zinc, dispusă în foi dese şi înguste, a fost realizată de echipa regretatului maistru tinichigiu Ioan Lica din Târgu Neamţ.
Uşile dau măreţie intrării; ele sunt din lemn de stejar, frumos ornate şi bine conservate.
„Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, noi, Protos. Serafim Grigoraş împreună cu fraţii mei: Dorina, Camelia şi Dimirel Grigoraş, am ridicat mănăstire, întru cinstea şi pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva şi a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, întru pomenirea părinţilor noştri Lucia şi Adam Grigoraş, strămutaţi la cele veşnice.
Lucrările de construire au început în anul 1998, cu meşteri locali, coordonaţi de Dimirel Grigoraş, cântăreţul parohiei Lişmăniţa, în timpul păstoririi Preafericitului Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, care a sfinţit locul pentru noua biserică, şi s-au încheiat în timpul păstoririi Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, la dorinţa ctitorilor, a transformat în anul 2009 parohia în mănăstire. Pictura din interiorul bisericii şi din agheasmatar, în tehnica al fresco, a fost executată de pictorul bisericesc Constantin Diaconescu, din municipiul Dorohoi.
Catapeteasma şi mobilierul, din lemn de stejar, au fost executate în atelierul sculptorului Irinel Cotfas, din localitatea Grumăzeşti, jud. Neamţ, pe cheltuiala regretatului Dr. Paul van Saanen, din Elveţia, şi a familiilor Mariana Boda şi Florentina şi Ioan Buştei, din municipiul Bucureşti.
Icoanele din catapeteasmă au fost pictate, pe suport de lemn, în atelierul Mănăstirii Agapia, pe cheltuiala sfintei mănăstiri, prin bunăvoinţa preacuvioasei maicii stareţe, stavrofora Olimpiada Chiriac.
Casa monahală «Sfânta Lucia», arhondaricul «Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul», clopotniţa «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» şi agheasmatarul «Izvorul Tămăduirii» au fost ridicate în timpul stăreţiei stavroforei Petronia Ilaş, pe cheltuiala multor ctitori, donatori şi binefăcători, ucenici ai părintelui protos. Serafim Grigoraş, dar şi cu osteneala maicii stareţe şi a monahiilor din această mănăstire.
Ansamblul mănăstiresc «Sfânta Treime» – Eşanca a fost sfinţit de Înaltpreasfinţitul Teofan, însoţit de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, în anul mântuirii 2015, luna iulie, ziua 19. Veşnica pomenire, din neam în neam, ctitorilor, donatorilor, înzestrătorilor şi binefăcătorilor acestei Sfinte Mănăstiri!”
Aşadar, după cum reiese din Hrisov, parohia s-a transformat în mănăstire de călugăriţe prin Decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, nr. 716/2009, din ziua de 17 octombrie 2009.
Două luni mai târziu, în ziua de 14 decembrie a anului 2009, în postul de stareţă a Mănăstirii „Sf. Treime” – Eşanca a fost numită monahia Petronia Ilaş, fostă vieţuitoare în Mănăstirea Agapia, fiind instalată ca stareţă la hramul mănăstirii, în ziua de 2 ianuarie 2010, de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Sigur, la început prezenţa mănăstirii în zonă a fost privită cu o oarecare tulburare şi ostilitate. Ştiut este faptul că perioadele de restrişte, de interdicţii din timpul regimului comunist au estompat, au diminuat manifestarea plenară a vieţii monahale (isihastice), însă nu au reuşit să o anihileze. De-a lungul existenţei lor multiseculare sau efemere, determinată de cauze dintre cele mai felurite, mănăstirile şi schiturile noastre au avut şi continuă să aibă o importanţă deosebită în răspândirea unei intense religiozităţi în viaţa cotidiană pe arii geografice extinse.