Spre deosebire de alte mănăstiri care au fost construite în apropierea unei vetre monahale mai vechi, Mănăstirea „Sfânta Treime” – Eşanca a fost întemeiată în incinta unei biserici parohiale, construită în prima jumătate a secolului trecut.
Potrivit tradiţiei, mănăstirile şi schiturile au fost şi sunt organizate în locuri de linişte şi meditaţie, fiind locuri de rugăciune permanentă şi aşezăminte pentru îngrijirea şi vindecarea sufletului. Totuşi, mărturiile materiale descoperite de arheologi pe întreg teritoriul locuit de români, precum şi cele întâlnite în vechile documente elaborate în cancelariile voievodale, câte s-au mai păstrat, probează permanenţa unei intense vieţi religioase în aşezările monastice ctitorite prin sate, târguri şi oraşe.
Satul Eşanca, sau Ieşanca, situat la circa 5 km sud-est de oraşul Darabani, s-a înfiinţat în urma marii reforme agrare din anii 1919-1922, când s-au împroprietărit toţi locuitorii satelor pe moşia Darabani, constituită la rândul ei ca un mare domeniu feudal de familia Balş, în perioada 1750-1867. Aici au fost împroprietăriţi locuitorii din satele fostului judeţ Dorohoi, cu deficit de teren pentru satisfacerea tuturor sătenilor cu drept de împroprietărire: Boian, Beceşti, Fundul Herţei, Hreapca, Târnauca; astăzi, majoritatea acestor sate sunt în Ucraina.
Numele toponimului Eşanca aminteşte de un număr de locuitori aduşi de stăpânul moşiei Darabani de pe una dintre moşiile sale din ţinutul Iaşi şi aşezaţi aici pentru a-şi asigura mână de lucru pe această moşie. Însă, care dintre stăpânii domeniului funciar de la Darabani, logofătul Lupu Balş (1691-1782) sau fiul său, logofătul Constantin Balş (1744-1828) au înfiinţat acea slobozie cu numele Ieschanka, prin colonizarea unor locuitori din ţinutul Iaşi, nu putem răspunde. Cert este că acea slobozie a fost înfiinţată înainte de anul 1785, când este menţionată cartografic, dar ea nu mai apare documentar până la întemeierea satului cu acest nume, după reforma agrară din anii 1919-1922. Probabil că acea slobozie existentă în anul 1785 era considerată parte a satului Darabani, iar locuitorii fie au fost strămutaţi în vatra vechiului sat, fie au plecat de unde au fost aduşi.
La opt ani de la înfiinţarea satului, în perioada 1930-1933, prin strădaniile preotului Aristide C. Cucu, paroh la Parohia Darabani, din care făcea parte ca filială, şi satul Eşanca, s-a construit, din paiantă, biserica cu hramul Sfânta Treime. Sub influenţa factorilor naturali, această biserică n-a rezistat timpului, impunându-se astfel construirea unui nou aşezământ.
Ştiut este faptul că, începând cu anul 1990, Biserica Ortodoxă Română şi-a recuperat rolul de instituţie fundamentală a ţării, preocupată de asigurarea premiselor materiale şi spirituale necesare pentru viaţa religioasă plenară a poporului român. S-au creat condiţii pentru repararea a numeroase biserici şi dependinţe ale acestora, pentru care în perioada anterioară nu se puteau obţine aprobările necesare, s-a iniţiat un program de construire a unor lăcaşuri de cult în localităţi care aveau biserici din paiantă ori din chirpici de pământ, dintre care unele erau propuse spre dezafectare, sau în aşezări umane unde acestea nu existau deloc.
Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă la 20 iulie 1998 de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.